Parafrazându-l pe Creangă, sărac ca anul acesta, ca anul trecut şi ca de când e, bugetul pentru festivalul de umor ostăşesc „Podul minciunilor” n-a fost niciodată!
Pe vremuri, când armata era armată, avea soldaţi şi solde, în sălile Cercului Militar Sibiu erau, la festival, şi spectatori pe pereţi (sau, mă rog, sprijiniţi de ei!). Era o manifestare de literatură, caricatură, interpretare, de se auzeau râsete de la parchet până-n pod (fie el şi… al minciunilor!). Ca scriitor de satiră şi umor, la unul din primele festivaluri am luat, la literatură, diploma de „Cel mai derutant motto”, pentru că scrisesem pe plic motto-ul „Fii tu înşişi!”, juriul lăsând creaţia mea la urmă, cu reţinerea de „Dă-l încolo de agramat!”, apoi cu revelaţia „Măi, oameni buni, ăsta-i Gagniuc!”
În timp, am progresat, până la a fi în juriu şi apoi, de trei ori, preşedinte (contrar Constituţiei). La una din ediţii, aveam în juriu pe simpaticul regizor Dumitru Cucu, un bătrânel mic la stat, dar mare la…jurizat. Şi-mi scrie epigramistul C-tin Manea, din Huşi,
o şarjă amicală de toată frumuseţea: “Preşedintelui juriului, domnul Ananie Gagniuc: Zice-o fată durdulie: / Nu-i bun juriul de nimic! / Geaba-i mare Ananie / Dacă este Cucu mic…”
Sunt vremuri apuse, de aste vremuri răpuse, când armata s-a redus, de-am îndrăznit să declar, într-un interviu pe tema reducerilor din armată că „Tot reducând armata, vom avea o armată de reduşi!” Acum, pasă-mi-te, altă făină se macină la moară, altă muzică ne cântă fanfara militară, aşa, mai de înmormântare…(Îmi spunea un subofiţer din fanfară, când trebuiau să cânte la moartea unui cadru militar „Şefu, azi avem răcitură în program!”). Doare.
Să închei, tot umoristic, rememorând replici din festival, unde glumele, fie ele şi cazone, veneau val după val. Discuţie între două interprete: „Îl vezi dragă pe maiorul acela? Eu l-am făcut maior!” „Apăi, cum?” „Păi, înainte, era lent-colonel!” Sau: „Domn căpitan, în strachina mea de fasole e… pământ!” „Da, soldat, dar e pământ de-al nostru, românesc!” „Bine, dar eu am venit în armată să-l apăr, nu să-l mănânc!” Alta: „Soldat, de ce eşti la arest?” „Am dat cu bocancul, pe alee, într-o ţigară aprinsă…” „Bine, şi doar pentru asta, zece zile de arest?” „Da, dar în momentul acela, trăgea caporalul din ea…”
La inspecţia de dimineaţă: „”Soldat, zici că ieri, în învoire, ai fost la „Bărbierul din Sevilia”. Atunci, de ce eşti nebărbierit?” „Ştiţi, m-am tras la faţă şi mi-a rămas părul pe dinafară…”
Termin dulcile aduceri aminte, tot muzical, cu ceea ce am început: magistra operă sau capodoperă „Tristan şi Isolda”, care, la noi, se interpretează „Trist an şi-i solda mică…”
De buget, ce să mai vorbim?

Ananie GAGNIUC

Did you like this? Share it: