„Săpânţa” mi-a încolţit sămânţa unui altfel de cimitir vesel. Voi cumpăra pământ, unde personalităţi ale lumii de azi, cu uşoare tendinţe spre lumea de apoi, să poată achiziţiona locuri de veci, pe care să nu le părăsească, în vecii vecilor. Aici vor „răsări” cruci (e cunoscut faptul că optimiştii văd cimitirul plin de…plusuri), cripte şi pietre funerare, cu inscripţii care mai de care ilare, neaşteptate sau năucitoare:
„Stau aici ţeapăn şi drept /Cu flori pe piept / Liniştit şi…vă aştept!”
„Am făcut-o şi pe asta!”
„Pune-te în locul meu!”
„Cât am trăit am tot rostit <Fir-ar al naibii de viaţă!>. Acum, chiar îmi pare rău!”
Sub fotografia decedatului: “Uitaţi-vă bine la mine! Vă vine rândul! Vă vine…”
Pentru o soţie cicălitoare „Aici a mea soaţă zace / Ce-i mai curios, că tace!” sau „Umblu beat printre morminte / M-ai lăsat…fără cuvinte!”
Sau un îndemn, oarecum nedemn: “V-aţi creat epitaful? Grăbiţi-vă, de nu, vi-l scrie altul!”
Eu, spre exemplu(?), dat fiind că fostul şef mă tot trimitea la activităţi, în locul lui, mi-am scris un autoepitaf: “Să vă amintiţi mereu / De-acest om, arză-l-ar focul! / Aici zace şeful meu / M-a trimis să îi ţin locul…”
Iată şi epitaful unui beţiv: Pe-a sa piatră funerară, bătută de vânt şi ploi / Este scris <Să beţi ca mine…că mi-e dor de voi!>. La un altul: „A avut trecut neclar / Era prea mult fum în bar!”
„Nu sunt acasă! (mă rog, aici) Mă găsiţi în rai sau în iad (cum mi-o fi şi cum v-o fi norocul!)”

De fapt, de pe acum, mă tot întreb: unde să mă duc? Dat fiind că, în medie, la 70-80 de ani, mor 6 miliarde de oameni, cam 4 miliarde de păcătoşi ajung în iad, dacă nu mai mulţi.
După alte 8 decenii, încă 4-5 miliarde. Cred că şi-n iad e criză mare. De unde atâta păcură, atâtea cazane, o mie de draci pentru „deservire”, nemaizicând de poluare (fum, la greu, miros greu, poluare sonoră „în draci”, că doar n-or arde păcătoşii cu zâmbetul pe buze)
În rai (iar, mă rog!), dai de bine dar, miliarde de zile, doar ambrozie sau nectar, harpe cu liru-liru, aripioare, îngeraşi. Nu tu o vodcă, un chef, o manea, o maşină bengoasă, o femeie…

Am un vecin, religios până-n măduva oaselor (care, speră el, vor putrezi în rai), credincios până la Dumnezeu (dacă nu l-or mânca sfinţii până la el!). Mergea la biserică.
După ce mi-am prezentat „inconvenientele” de mai sus, l-am întrebat „Unde să mă duc?”
A plecat ofuscat, bodogănind, ceva cu „Du-te-n…”, dar n-am înţeles unde…

Ananie GAGNIUC

P.S.-mne că sunt doritori de locuri în cimitirul „hazliu” propus mai sus. Să ne scrie, să se înscrie, eventual să ne dea şi sugestii de texte cu ilaritate, pentru eternitate…

Did you like this? Share it: